Get Adobe Flash player

 

Naşterea lui Marko Miljanov

În anul 1820, în satul Liješti, a fost o mare adunare a căpeteniilor, la care s-a aflat şi Mića Martinov, fratele străbunicului lui Marko. Mića a fost un om înţelept şi-l respectau pentru asta cu toţii şi-i ascultau cuvântul. În discuţii, cineva din adunare îl rugă pe Mića să povestească ceva, fiindcă de multă vreme nu le-a mai povestit nimic. La care el le spuse: chiar şi vreau să vă spun ceva, ceva ce simt de mult, însă nu spun nimănui: se va naşte printre noi un om pe care-l va cunoaşte o lume întreagă. La întrebarea din care frăţie va fi, un altul răspunse: „Pe Dumnezeul meu, el ştie, şi acesta va fi din frăţia lor, dar nu vrea să spună”. 
La câţiva ani după această adunare din Liješti, într-o noapte, un oarecare Rajić Markov Popović, Drekalović, visă că la Kofe voda, sub Medun, răsare un un brad, iar crengile i s-au întins până peste Zeta şi Albania. 
Milja a lui Jankov, mama lui Miljan Jankov, bunica lui Marko, visă într-o noapte a anului 1833 că un călugăr i-a spus  lui Miljan, fiul ei, că i se va naşte un fiu, care va fi numit Marko şi va fi botezat de către popa Spasoje Jokov, Drekalović. 
Cu două-trei zile înainte de naşterea lui Marko, mama lui, Borika, când o apucă somnul de slăbiciune iar baba Milja o întrebă ce are, ea îi spuse că visează des cum cade câte-o stea de pe cer şi când îi ajunge aproape se face bucăţi.

 

 

No votes yet

Etno parc Terzića Avlija

Etno parcul Terzića Avlija - Zlakusa - Serbia

Imagini aleatoare

Njeguši - biserică

Contor

  • Site Counter: 18,679
  • Published Nodes: 169
  • Since: 2016-07-19 20:22:22
  • Visitors:
    • Today: 4
    • This week: 5
    • This month: 53
    • This year: 238