Get Adobe Flash player

 

Kotor

Vechiul oraş Kotor este una dintre cele mai bine păstrate ansambluri urbanistice medievale din această parte a Mediteranei, care a reuşit să-şi conserve structura tipică pentru oraşele din secolele XII-XIV. Ansamblul asimetric al străzilor înguste şi al pieţelor abundă de monumente ale arhitecturii medievale, care au contribuit, pe lângă alte frumuseţi, la faptul ca oraşul Kotor să fie inclus pe lista UNESCO „Patrimoniul natural şi cultural universal”. Moştenirea culturală a acestui oraş este alcătuită din construcţii deosebite prin stilul arhitectonic. Este o îmbinare unică, în felul său, cu mediul înconjurător. Sistemul de fortificaţii al Kotorului, protejat ca valoare mondială, este alcătuit dintr-un zid lung de 4,5 km, înalt până la 20 m şi cu o lăţime de până la 15 m. Meterezele au fost începute încă în vremea ilirilor şi dezvoltate până în secolul al XVIII-lea. Din cele trei porţi orăşeneşti cea mai veche este cea de sud, parţial construită în secolul al IX-lea, în vreme ce poarta de nord şi  cea centrală sunt construite în stilul renascentist de la jumătatea secolului al XVI-lea. Monument reprezentativ al arhitecturii romanice în spaţiul Adriatic este splendida catedrală Sv. Tripun, ridicată în 1166 pe ruinele unei biserici din secolul al IX-lea. În ea se găsesc rămăşiţele unor fresce din secolul al XIV-lea şi un tezaur bogat, cu lucrări ale bijutierilor locali şi veneţieni din secolele XIV-XX. Lângă catedrală, în perimetrul oraşului, este păstrată o bogată moştenire a arhitecturii sacrale dintre secolele XII şi XX: 
- Biserica romanică Sv. Luka, construită în timpul domniei marelui jupan Nemanja şi a fiului acestuia Vukan, în 1195; 
- Biserica romanică Sf. Ana, de la sfârşitul secolului al XII-lea, cu fresce din secolul al XV-lea; 
- Biserica romanică Sv. Marija, din 1221. În ea se găsesc rămăşiţele unor fresce monumentale, precum şi un baptisteriu din epoca creştinismului timpuriu; 
- Biserica gotică Sf. Mihajlo, ridicată pe ruinele unei mănăstiri benedictine din secolul al VII-lea, cu fresce din secolul al XV-lea; 
- Biserica Sf. Klara, din secolul al XIV-lea, cu altare de marmoră deosebit de frumoase, operă a lui Francesco Cabiance din secolul al XVIII-lea; 
- Biserica Gospa od Zdravlja, din secolul al XV-lea; 
- Biserica ortodoxă Sf. Nikola, de la începutul secolului al XX-lea. 
În oraş există şi numeroase palate: palatul Drago, cu fresce gotice din secolul al XV-lea; palatul Bizanti din secolul al XVII-lea; palatul Pima cu forme renascentiste şi baroce din secolul al XVI-lea; palatul Grubonja, cu stema inserată a unei vechi farmacii din Kotor, înfiinţată în anul 1326; palatul Grgurina din secolul al XVIII-lea, astăzi clădirea ce adăposteşte Muzeul Maritim, precum şi Sat kula (Turnul cu ceas) din secolul al XVI-lea, alături de care se află un stâlp al infamiei din Evul Mediu.

 

Site oficial: http://www.cg.opstinakotor.org/

 


View Kotor in a larger map

Your rating: None Average: 10 (1 vote)

Etno parc Terzića Avlija

Etno parcul Terzića Avlija - Zlakusa - Serbia

Imagini aleatoare

Njeguši - biserică

Contor

  • Site Counter: 18,679
  • Published Nodes: 169
  • Since: 2016-07-19 20:22:22
  • Visitors:
    • Today: 4
    • This week: 5
    • This month: 53
    • This year: 238