Get Adobe Flash player

 

Budva

Budva este considerată a fi una dintre cele mai vechi aşezări de pe malul Mării Adriatice. Potrivit legendei, a fost fondată de către Kadmo, fiul regelui fenician Agenor. După ce a fost izgonit din Teba, el a ajuns pe aceste meleaguri pe un car cu boi şi a pus piatra de temelie a oraşului Budva de astăzi. 
Oraşul vechi Budva e aşezat pe o mică peninsulă. Este înconjurat de ziduri înalte, construite la sfârşitul secolului al XV-lea. Acestea au fost ridicate după sistemul medieval de fortăreţe, cu porţi orăşeneşti, cu ziduri de apărare şi turnuri. Din punct de vedere urbanistic, oraşul are o structură de străduţe înguste şi piaţete, cu valoroase monumente aparţinând diverselor culturi mediteraneene care i-au marcat istoria şi dezvoltarea. 
În Budva se poate vedea vechea Citadelă, ridicată ca un obiectiv fortificat în Evul Mediu, a cărei formă actuală se datorează stăpânirii austro-ungare.  
Oraşul găzduieşte şi patru biserici şi anume: 
Biserica Sf. Ivan, care datează din secolul al VII-lea, cu picturi şi icoane realizate de către pictori veneţieni din secolele XV-XVII. Aici există o bibliotecă şi o arhivă cu exemplare valoroase şi bine păstrate ale unor vechi cărţi religioase. 
Biserica Sf. Maria in punta, din anul 840, a fost ridicată de benedictini. 
Biserica Sf. Sava, a fost zidită pe vremea dinastiei Nemanjicilor, în secolul al XIV-lea. Prima oară a fost pomenită în anul 1413, într-un act oficial al domnitorului Balsa al III-lea al Zetei. 
Biserica Sf. Treime a fost construită în anul 1804. În faţa lăcaşului se află mormântul cunoscutului scriitor Stjepan Mitrov Ljubiša. Biserica se află în faţa Citadelei, în Oraşul Vechi.

 

 

No votes yet

Etno parc Terzića Avlija

Etno parcul Terzića Avlija - Zlakusa - Serbia

Imagini aleatoare

Njeguši - biserică

Contor

  • Site Counter: 18,679
  • Published Nodes: 169
  • Since: 2016-07-19 20:22:22
  • Visitors:
    • Today: 4
    • This week: 5
    • This month: 53
    • This year: 238