Get Adobe Flash player

 

Atmosferă de Amazon

Mulţi consideră Ada Bojana drept o rezervaţie de genul unui parc naţional. Este o insulă de râu, se găseşte la capătul Plajei Mari, în locul unde o părăseşte râul Bojana. Insula este realizată artificial. Din pricina unei furtuni, pe la mijlocul secolului al XIX-lea, aici a naufragiat vasul „Merito”. În acest loc au existat şi două insule mici. Ani de-a rândul, în jurul epavei şi a celor două insuliţe s-a adunat material aluvionar, de la care a luat mai întâi naştere un banc de nisip, iar apoi şi insula. Ieşind la suprafaţa apei, insula a împărţit râul în două braţe. Are o formă triunghiulară, cu două părţi udate de râu şi cu o a treia udată de Marea Adriatică, înspre care se află întoarsă o plajă lungă de 2 880 m, ce poate primii 13 000 de persoane. Braţul drept desparte insula de Plaja Mare. Plaja şi fundul mării sunt acoperite de nisip mărunt. Pe plajă sunt înşirate umbrele împletite din trestie şi nuiele. Ada Bojana e cea mai frumoasă în amurg când, înainte de apusul soarelui, se naşte un joc incredibil al culorilor ce contopesc într-o imagine unică marea, nisipul şi cerul. Este un adevărat rai pentru windsurf, ski nautic, călărie pe plajă pentru robinsoni şi îndrăgostiţi… Este cea mai îndrăgită destinaţie a nudiştilor germani. 
Malurile udate de râul Bojana sunt cunoscute prin căsuţele de lemn, de unde localnicii pescuiesc în stil tradiţional şi specific peştele ce poate fi de îndată gustat în restaurantele construite, de asemenea, într-o ambianţă atractivă. 
Ada Bojana este înfrumuseţată de o vegetaţie atât subtropicală, cât şi mediteraneană, iar unele din speciile de plante şi animale sunt unice în Europa. Vegetaţia deasă şi luxuriantă îi conferă Adei vraja Amazonului şi, laolaltă cu neobişnuita lume a animalelor, o transformă într-un spaţiu microecologic aparte. 
Pentru împătimiţii sporturilor de elită este bine de ştiut că Ada Bojana este un loc special pentru windsurf. Vânturile favorabile creează valuri deosebite, care permit un windsurf de calitatea celui din Hawaii. 
Pe Ada Bojana se află o şcoală de windsurf, care posedă echipamentul cel mai nou, de vârf, pentru noul mileniu. Potenţialele Adei Bojana îi satisfac atât pe amatori, cât şi criteriile aspre ale profesioniştilor. Începătorilor li se potriveşte linia dreaptă a unui mic lac, unde se învaţă primii „paşi” în acest sport. Chiar şi un unic curs de şapte zile la unul dintre profesionişti le permite învăţăceilor să se bucure de valuri, iar după o lună de pregătire aceştia au la dispoziţie vânturile de la marea deschisă. 
Din 1975, la Ada Bojana există şi o şcoală de călărie.

 

 

No votes yet

Etno parc Terzića Avlija

Etno parcul Terzića Avlija - Zlakusa - Serbia

Imagini aleatoare

Njeguši - biserică

Contor

  • Site Counter: 18,679
  • Published Nodes: 169
  • Since: 2016-07-19 20:22:22
  • Visitors:
    • Today: 4
    • This week: 5
    • This month: 53
    • This year: 238